good old romania

extrase dintr-un interviu cu seful SRI, Radu Timofte, pe Realitatea Tv...

Radu Timofte: Sunt jurnalisti ale caror telefoane sunt ascultate.
Realizator: Din cauza ca sunt jurnalisti?
Radu Timofte: Nu din cauza ca sunt jurnalisti, din cauza ca afecteaza siguranta nationala a României si, de la caz la caz, in timp se va putea discuta si acest lucru. In nici un caz in aceasta seara.
.....................................
Realizator: Ce se asculta mai usor, un telefon fix sau un telefon mobil?
Radu Timofte: Nu se poate face comparatie. Totul se asculta foarte usor

ce s-a intamplat de cand am inceput sa lucrez (si) duminica:

- am observat ca toate filmele bune de la tv sunt duminica pe la pranz
- am inceput fiecare saptamana cu o oboseala alarmanta in oase
- mi-am dat seama ca sunt un pacatos neispravit
- am pierdut depresia de duminca seara care s-a recalificat pentru sambata, pe la aceeasi ora
- am redefinit intelesul cuvantului "sedentar"
- am inceput sa urasc duminica
- am inceput sa scriu pe blog despre cum e sa lucrezi duminica
- rostind asa de des cuvantul "duminica" mi se pare ca e de-a dreptul stupid si fara sens
- am mare nevoie de o vacanta
- maine e luni

Tara are nevoie de mine!!!

am simtit acest lucru mai profund ca niciodata luni, cand oamenii legii au venit la 7.30 dimineata sa ma anunte ca dupa o scurta deliberare au hotarat sa imi confiste pasaportul, permisul de condus tractorul, brevetul de practicat parasutism si, generally speaking, libertatea pentru urmatoarele luni.
s-au gandit bine si au decis ca in urmatoarele luni eu ar trebui sa las dracului familia, job-ul, pisicile si sa imbrac o pereche de pantaloni de camuflaj din Razboiul rece, sa mananc mancare stricata, sa imbratisez prostia, sa mor de frig sau sa lesin de oboseala si caldura la festivitatile organizate in cinstea lui iliescu si a urmasilor sai, sa zambesc fericit si sa marsaluiesc in randurile celei mai retrograde institutii in care din motive care imi scapa inca, bizonii isi pun netarmurita lor incredere.
well, mi-e teama ca am lucruri mai bune de facut decat sa urlu cu turma un nenorocit de juramant pe care nu dau doi bani. sictir Badalane!!!

grafitti-ul de pe peretele pe langa care trec 6/7 zile on my way to work. 

"a fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata, aaaaa...din rude mari imparatesti, o prea frumoasa fata. doua versuri ati vrut, atat va spun. cum? sigur ca da. mihai eminescu este poetul nostru national, toata lumea il stie". acum un an, la pro tv, declaratiile astea ar fi fost date de mischie. acum, noul mischie este un burtos senator PNL.

intre timp, dupa numirea prefectului UDMR in covasna si scandalul aferent, alianta DA hotaraste ca nu vrea ca romanii sa mai suspecteze alte elemente de presupusa autonomie maghiara - nu ca ar exista - si prin urmare interzice difuzarea documentarului Trianon. toate bune si frumoase. cine iese insa cu declaratii si recomanda interzicerea difuzarii? ministrul culturii mona musca, aparatorul liberatii de exprimare, unul din oamenii din Alianta in care eu personal mi-am pus increderea.

presedintele basescu va fi prezent la finala meciului de hochei Steaua-Miercurea Ciuc. eu cred ca o sa beau si restul de whisky din sticla.

i am simply evil. vreau sa ma razbun, pun la cale strategii si culmea, imi reusesc iar asta nu ma face decat sa imi doresc si mai mult. sunt acru, nervos, obosit, m-am saturat de prosti si de fuduli, mi se termina rezerva de iarba si mi se face frig cand ma gandesc cat mai e pana la vara. am avut insomnii pentru prima oara intr-un an si pe la patru dimineata mi-am adus aminte de camasa neagra cu maneca scurta pe care mi-am luat-o toamna trecuta, prea tarziu ca sa o mai port.

dragostea celor 4 portocale - in asteptarea mancarii chinezesti. 

am racit. well, trebuia sa se intample odata si s-a intamplat exact in seara in care vroiam sa plec in Web unde mixa "the best female dj in Ukraine". prietenii mi-au spus ca nu am pierdut nimic dar pe mine ma doare inca gatul si nu am mai fost in Web de mai bine de un an, asta in ciuda faptului ca odinioara mergeam acolo saptamanal. e ok, pentru ca oricum nu ma dadeam in vant dupa web-ul de iarna, prea mic, prea aglomerat si plin de fum. imi placea web-ul de vara, cu terasa cu pietris, unde stateam lungit pe o banca incomoda de lemn si trageam din tigara vorbind rar si fara folos.


dupa cum spuneam am racit. prin urmare am stat acasa. am stat acasa doua zile si dupa ce m-am plictisit de televizor am iesit sa platesc abonamentul la telefon, sa cumpar mandarine - indicate pentru raceala...vitamina C and stuff... - si sa vad ce se mai intampla prin cartier in timpul in care eu sunt la serviciu (in mod normal). se intampla asa: in fata scarii, la soare, cainele blocului, nu stiu cum il cheama dar e simpatic, si cativa baieti, probabil vecini cu mine, mai departe la o bodega foarte multa lume, media de varsta - peste 50 de ani, cu suta de vodca in fata si, foarte rar, o halba de bere proasta, la BCR, acelasi peisaj de sala de asteptare clasa a treia, functionarii iti arunca scarbiti chitanta la ghiseu si odata cu ea cateva priviri piezise, evident, nu iti raspund la salut, daramite sa iti ureze o zi buna asa cum am vazut in filme si la bancile private, undeva intre ghiseul de conturi curente si cel unde se achita facturi sta o panglica neagra cu doua bolduri, parasita de cineva care a ajuns probabil la concluzia ca s-a indoliat destul pentru azi. afara, un om la vreo 50 de ani imbracat cu un fel de pantaloni murdari si o geaca de motor cerseste bani la coada formata in fata ATM-ului, renunta mai apoi cand e respins si aduna de pe jos un chistoc inca aprins, ceva mai incolo, langa cimitir, un ins vinde lanterne cu 15.000 lei si imbie lumea, cu un cantar, sa isi afle greutatea, nu stiu care e taxa, in piata- zi linistita, vanzatoarea din spatele unei tarabe sta infofolita cu o haina groasa si un batic si butoneaza la un aparat radio cu baterii de unde se aude, am impresia, J-lo, in rest, peste tot gasesc numai mandarine si portocale f.f.f.f. dulci si fara samburi iar intr-un colt, o batranica imbracata saracacios se scotoceste printr-un portofel de moda veche in fata unei masute pe care stau trei sau patru veioze din plastic in forma de inimioare. destul pentru azi imi zic si ma indrept spre casa nu inainte de a raspunde la telefon si a vorbi cu I. care imi spune ca la noi la serviciu se fac restructurari. sunt racit si o sa imi fac o supa.

berceni, bucuresti...
...intr-o tipica seara de iarna. soarele se ascunde scarbit pe dupa blocuri iar oamenii in case, in fata televizorului.
acest Chelsea mioritic traieste viata la maxim. activitatea in piata sudului duduie de la primele ore ale diminetii, producatorii de telefoane mobile ies primii pe alei, tarabele dispar sub maldare de pantofi din vinilin, chiloti chinezesti si aparatura electrocasnica Anasonic iar conturile cinstitilor afaceristi cresc. schimbarile se petrec neincetat. acum doi ani au taiat apa calda, peste numai cateva luni a aparut o fantana arteziana. si o pizzerie.
ok, let's be serious. e ciudat, nu? nu cunosc nici un vecin cu atat mai putin cartierul. dar seara, daca reusesc sa ignor manelele care urla de la etajul 8 arunc o privire pe balcon si imi dau seama ca sunt, ei bine, acasa.

ei bine, ziua glorioasa s-a incheiat exact asa cum ma asteptam. iar vestile proaste au venit exact de acolo de unde ma asteptam. I. spune ca sunt defetist dar eu consider ca pur si simplu am o intuitie buna.

am vazut ieri a treia si ultima parte din Ocolul pamantului in 80 de zile. Phileas Fogg...hotarat pana la capat, cobora din trenul blocat si o lua pe langa sine prin preerie, spre destinatie, cu aceeasti liniste pe care o avea atunci cand se plimba prin Chelsea. nimic nu il descuraja. cred ca sunt un fel de bizarre-Phileas Fogg. sunt opusul calatorului curajos si determinat sa ajunga cu bine la capat.



e. vorbea despre obiceiul de a construi sperante acolo unde nu mai e loc de ele. cred ca este un mecanism care nu mai tine de noi. nici macar nu sunt sperantele noastre. se intrupeaza dubios si inexplicabil, ca un homuncul in laboratorul unui alchimist, si la un moment dat nu mai poti sa le ignori. oricat ti-ai dori asta. daca ar exista un curs care sa ma invete cum sa nu imi mai construiesc planuri sortite esecului as vrea sa il urmez. nu numai ca m-ar ajuta foarte mult in viata dar ar da bine si in C.V.

is mango wood in fashion over here? hmmm, i guess it is.

si, dupa cum spuneam, odata cu el, masutele facute de mana din lemn de salcam, cu un aspect brut, ceasurile care au intestinele in vazul lumii dar si ceasurile care proiecteaza ora pe perete ca la cinematograf, rafturile din fier forjat pentru cd-uri, casetele care ascund o tabla de sah cu piesele corespunzatoare, din fildes, fotoliile din lemn de mahon, vesela argintata, litografiile and so on...

dupa ce si-au aruncat mileurile de macrame si carpetele cu rapirea din serai romanii se ingramadesc inca o data in magazinele de decoratiuni. de data asta pentru a-si umple golurile din viata sau pentru a acoperi sub un maldar de lumanari yin si yang frustrarile zilnice. iar lemnul de mango miroase foooooarte frumos...

e 5 ianuarie dar as putea jura ca avenit primavara. e una din zilele acelea insorite in care te trezesti inexplicabil de odihnit, fredonezi o melodie sub dus si pleci cu o veselie aproape debila spre serviciu. am intarziat o gramada dar nici macar nu mi-am facut probleme. m-am oprit la o librarie mi-am cumparat o carte si apoi am luat-o pe drumul cel mai lung spre redactie, cu mainile in buzunare, cascand gura la case.
si acum, in fata calculatorului, cu un muffins cu afine asteptand rabdator sa fie mancat, ma intreb ce ar trebui totusi sa mearga gresit azi. in orice caz ceva trebuie sa se intample...

azi noapte am avut un vis delirant. jucam miuta cu cativa prieteni in curtea aaa...unei uzine - de fapt intreg peisajul era industrial - cand la un moment dat apare Sergiu Nicolaescu murdar de noroi si cu hainele rupte, am impresia ca tocmai terminase de filmat o scena, si dornic sa joace si el. ei bine, face niste driblinguri, ocazie cu care mai cade o data prin noroi si murdareste mingea, dupa care imi arunca o pasa lunga la care eu nu reactionez. evident, Sergiu Nicolaescu vocifereaza, ca de ce nu am intins piciorul sa primesc pasa, ca de ce nu intru in joc. la care eu privesc mingea si pe marele regizor asa murdari de noroi cu sunt si ii spun dispretuitor : "Nu te uiti la tine in ce hal arati, spala-te inainte sa te joci cu noi!".
am avut in acel moment o satisfactie nebuna. cand m-am trezit imi parea al naibii de rau ca nu i-am spus si cat de nasol a fost ultimul lui film.

ma uitam la televizor incercand sa procesez informatia cum ca o treime din suedezi au fost afectati direct sau indirect de tsunami-ul din Asia si imi imaginam cat de greu trebuie sa fie pentru oamenii aceia blonzi si draguti sa treaca peste inimaginabila trauma. imi inchipuiam ca pana si cuvantul trauma le este necunoscut, ei care nu au mai auzit de alta victima a unei morti brutale de la asasinarea Annei Lindh si pana acum.
si dintr-o data, stirea halucinanta: politia suedeza pastreaza tacerea asupra numelor celor disparuti in Asia pentru a-i impiedica pe hoti sa jefuiasca apartamentele ramase fara stapani in tara. incerc sa imi inchipui- zeci sau sute de oameni stau in fata chioscurilor de ziare sorbind stirile si napustindu-se ca vulturii asupra caselor parasite, subtilizand banii, bijuteriile si ultima bucata de mobilier Ikea.
well, nordul Europei nu mai este ceea ce parea a fi in povestile cu si despre emigranti...

new year's resolution: quit smoking. incerc sa adun mai multe puncte pentru a sustine aceasta mareata hotarare. de data asta au fost doua, vreau sa mai adaug cateva kilograme, deoarece imi cad blugii de pe mine, si vreau sa capat un motiv pentru a ramane stabil in timpul depresiei de inceput de an. e un cerc vicios aici, stiu, dar am reusit. e drept ca deocamdata nu au trecut decat 48 de ore.de fapt ma aflu aici si acum in fata calculatorului publicand pe blogul ramas in paragina de cateva luni tocmai pentru ca nu sunt pe hol cu o tigara in mana si cu alte zece fumegand in jurul meu. cauza si efect.

întreaga filosofie a oamenilor care ne duc cu trenul (a.k.a. the CFR guys) este explicata la ghiseul de bilete al unei agentii : "Verificati cu atentie legitimatia de calatorie. Reclamatiile ulterioare nu vor fi luate în considerare". Uite mama de ce vin asa de rar pe-acasa…

un paharut de ceai sorbit tacticos in decembrie, la aproape zero grade, de un turc, patronul saormariei din Piata Rosetti, care se uita cu atentie la televizorul unde ruleza dvd-urile cu muzica inregistrata de vreun prieten din Izmir si trimise in Romania.
si imediat, Proust style, imaginile cu stradutele stramte din Bodrum si cu turcii toropiti in fata portii, ducand cu ei tavite cu pahare pline ochi cu ceai negru. un flash, doar atat, si o fractiune de secunda de caldura. in saormaria din Piata Rosetti cu un falafel si un airan in fata.

bodrum life

exista cateva intrebari ce te lovesc napraznic in momentul in care, incercand sa ajungi inapoi in fata televizorului pentru a prinde inceputul celui de-al doilea episod din Seinfeld, bajbai disperat prin frigider dupa mustarul de tip frantuzesc si nu oricare (e un tip de mustar sub forma de bobite si nu de pasta) cu care vrei sa iti manjesti sandwich-ul cu toba luata din Gima. intrebarile suna ceva de genul, "ce mama naibii fac?", "de ce caut cu atata inversunare mustarul frantuzesc si de ce l-am cumparat in the first place?".
evident, raspunsul sta alaturi de masa din lemn de salcam hand made, de paharele argintate si de scrumiera din lemn de mango.