in metrou, in drum spre pipera, pe scaunul din fata mea sta un domn la vreo 55 de ani, imbracat cu un balonzaid alb. are un cap urias si o fata impenetrabila, e chiar unor incruntat sau cel putin asa pare, pentru ca figura e ascunsa in buna parte de niste ochelari fumurii. amanuntul care imi sare in ochi, insa, e freza impecabila, ceva intre Alain Delon si Marcelo Mastroianni. "baiatul asta a vazut mult prea multe filme cu mafioti si acum joaca un rol", imi spun amuzat. si oricum, in plictiseala calatoriei, figura lui pitoreasca care imi aduce aminte de filmele franceze si italiene dinainte de '89, e chiar binevenita, din moment ce mi-a dat de lucru pentru cel putin 4-5 statii.
"si totusi ce mare greseala de interpretare", imi dau seama, in momentul in care telefonul din buzunarul lui Marcelo Delon incepe sa cante "Baieti buni", pe vocea celor de la BUG Mafia.
e trist. mafiotii wanna be din bucuresti nu viseaza in stil mare. nu vor sa dea foc la masinile procurorilor milanezi si nici sa ia taxe de protectie in New York, s-ar multumi sa vandalizeze un automat de cafea si sa-l cafteasca mai apoi pe Cabral, acest Bruce Willis al filmelor romanesti de televiziune de calitate inferioara.

cateodata dau vina pe vreme. nu e vorba de lene, nu mi-e sila sa muncesc, doar ca ploua prea mult, e al naibii de frig si iarna nu se mai termina. sau invers. e prea cald imi bate soarele in ochi, nu ma pot concentra pe o vreme ca asta. toate sunt motive bunicele pentru explicarea starii de lehamite care ma traverseaza. nimic nu ma justifica mai bine insa ca astenia de primavara. nici nu trebuie sa o invoc. e destul sa spun ca nu am niciun chef de munca si sunt cumplit de obosit ca mi se raspunde, cu un ton in care pot simti compatimirea pentru suferintele mele: "aaaa, pai normal, e astenia de primavara". si eu care credeam ca singurele parti bune ale anotimpului asta sunt salata verde si florile din pomi.