blogul nu a murit, doar s-a mutat la rataciri.wordpress.com

after corfu
daca as fi stiut...dar n-am...scrie undeva pe un site pe care l-am deschis aiurea ca dreamline imi recomanda 'impachetarea cu alge si ceai verde o impachetare cu efect de hidratare tonifiere si remineralizare a pielii' pentru a ma ajuta sa imi mentin bronzul obtinut in vacanta pentru mult timp, iar eu, pentru ca n-am folosit decat garnier-ambre-solaire-after-sun-enriched-with-cactus-extract-karite-butter-and-glycerol plus o alta chestie dintr-un tub mai mic de la vichy, trebuie sa suport acum consecintele. si ma dezintegrez.

cum turul frantei s-a prabusit s-a prabusit brusc dupa plecarea lui ullrich si basso, am devenit interesat de ultima parte a cupei mondiale. si am aobservat urmatoarele:

nemtii au inceput competitia cu asteptari mari, presiune pe antrenor si reuniuni cu presedintele federatiei de fotbal si angela merkel. totusi, cand germania a ratat finala, toata tara i-a aplaudat pe jucatori si a anuntat ca si-a gasit eroii. sarbatoare nationala, steaguri, confetti. franta nu avea nicio asteptare. faptul ca zidane a dus echipa in finala a uimit profund intreaga tara. totusi, in momentul in care nationala a pierdut eroic meciul dupa loviturile de la 11 metri, ziarele si opinia publica nu au reusit decat sa zica ceva de genul :"ok, va iertam, asta e...sunteti buni". nu tu defilare, nu tu lauda cu toata gura in ziare, doar o primire la palatul prezidential la un om care, ca si zidane, se pregateste sa o stearga din istorie, nu de alta, dar franta intreaga s-a saturat de el.

de zidane stiam destule dar pana in seara zilei de 9 iulie traisem linistit in ignoranta mea fara sa imi pese ca undeva pe lume exista un om numit materazzi. m-am trezit totusi ca a devenit unul dintre principalele subiecte de conversatie pentru urmatoarele zile. nu-mi pasa ca s-au incaierat, sunt fotbalisti, dar totusi, ce i-a zis domle' lui zidane? toata presa a trecut ca vantul peste explicatia lui materazzi - "I did not call him a terrorist. I am not a cultured person and I don't even know what an Islamist terrorist is. " - mie mi se pare insa foarte interesanta. ori materazzi a incearcat o ironie curajoasa ori este incredibil de prost si o recunoaste. in ambele cazuri il putem considera pe jumatate iertat.

eu am vazut meciul australia-italia si pot sa spun ca daca nu inventa arbitrul un penalty, materazzi si ai lui plecau acasa muuuult mai devreme. australienii au fost chiar buni. ma gandesc ca daca mostenirea istorica conteaza chiar asa de mult, si conteaza, ei au un mare avantaj. spre deosebire de germani, care se mai lupta inca cu fantoma lui hitler si cu vina pentru holocaust, australienii pot spune ca si-au inceput istoria ispasind toate greselile trecutului.

bruno the bear 2004-2006

bruno, ursul alternativ care a hoinarit vesel prin alpi timp de mai multe saptamani, a murit luni dimineata impuscat de vanatorii bavarezi. aplauze amare pentru maiestria tragatorilor de elita. sper ca in cele din urma, obosit dupa haituiala ultimelor zile, se poate odihni la adapostul marilor paduri din ceruri.
citind amplele reportaje din presa europeana am aflat ca bruno s-a nascut in urma cu doi ani in slovenia si ca, desi nu l-a intrebat nimeni, a fost adus in vestul europei, printr-un program italian de repopulare a unei regiuni ramasa fara ursi. in scurt timp, bruno s-a plictisit in italia si, ca orice urs fara obligatii, asigurari de sanatate sau rate la banca, si-a luat ramas bun de la parinti si a plecat sa vada lumea, intr-o lunga ratacire prin alpi. living life to the max!
aparent, principala vina a lui bruno a fost ca se comporta ca un animal. unul carnivor. sau in fine, omnivor. omora oile fermierilor, iepurii din padure, manca miere si isi facea plimbarile mult prea aproape de zonele locuite. cu alte cuvinte, mai exact, cu cele ale ministerului bavarez al mediului, "nu e ca si cum nu ne-ar placea ursii, doar ca acesta nu se comporta asa cum ar trebui". mind-blowing! inutil de mentionat ca bietul bruno nu avea habar de legile, regulile si procedurile bavareze. si chiar daca ar fi avut habar, sunt convins ca nu ar fi dat doi bani pe ele. tocmai de aceea, in scurt timp, tribulatiile lui intre italia, germania si austria au devenit intolerabile. bruno s-a transformat in inamicul numarul unu al autoritatilor. nu si al populatiei care l-a incurajat sa mearga mai departe. si bruno a mers, incurajat probabil in naivitatea lui si de sloganul Cupei Mondiale la fotbal : "un moment pentru a ne face prieteni."
inca odata, omul a vrut sa dovedeasca ca vina pentru incapacitatea lui de a convietui cu natura este in intregime a naturii. a aparut un urs in bavaria la 170 de ani de la disparitia ultimului exemplar? trebuie eliminat! si intreaga suflare cu pusca in mana pe o raza de cateva sute de kilometri a plecat in cautarea ursului. au incercat sa-l prinda viu dar n-au reusit. cainii special antrenati adusi din finlanda au plecat inapoi acasa toropiti de caldura. a fost chiar lovit de o masina dar s-a ridicat si a plecat mai departe. in urma cu cateva zile, bruno a fost vazut odihnindu-se pe treptele unei sectii de politie. faptul ca fugea de orice intalnire cu oamenii nu i-a pus pe ganduri pe tragatorii de elita care au sustinut pana la capat pericolul pe care ursul bruno il reprezinta pentru pretioasa noastra specie.
luni, dimineata devreme, bruno a mai avut timp de o scurta baie in lacul Spitzingsee din alpii bavarezi. la ora 4.50, vanatorii au reusit ceea ce incercau de cateva saptamani. l-au ucis cu o pusca speciala de la 150 de metri distanta. bavaria a respirat usurata. spaima numarul unu a fost eliminata.

bruno, ne vei lipsi!

in noaptea alba a bucurestiului
23.32 in fata muzeului national de arta, pe victoriei, dupa o calatorie cu taxiul in care am ascultat docili timp de 20 de minute un recital faramita lambru. e o seara calduta si un individ intre doua varste imbracat cu un tricou chinezesc mototolit se stropseste la jandarmul aparat de poarta monumentala a muzeului.
situatia sta asa: individul, care isi impinge nevasta la o parte spunandu-i "asa nu se poate!", vrea sa vada colectia de picturi rembrandt, indiferent de ora, pentru ca e noaptea alba a muzeelor in bucuresti. jandarmul si alti aparatori ai picturilor lui rembrandt, explica nervosi de dincolo de poarta ca noaptea alba a muzeelor s-a terminat la 23.30, cu doua minute in urma, si prin urmare nimeni nu mai poate intra. tricoul chinezesc nu se lasa usor, trage de poarta si chiar daca nu reuseste sa intre, provoaca un happening de un succes relativ, sub privirile amuzate ale celorlalti insetati de cultura care stau in fata portii. aparatorii lui rembrandt par oricum enervati de toata povestea asta cu noaptea alba si nu inteleg de ce trebuie sa fie acolo la ora aia.
noi stam pierduti in fata portii, e. pleaca sa fumeze o tigara iar eu unul imi aduc aminte cu o oarecare satisfactie ca in momentul in care am completat testul compasului politic am spus ca muzeele si teatrele si cinematografele ar cam trebui sa se sustina financiar si fara ajutorul contribuabililor.

00.05 la muzeul national de arta contemporana e o coada uriasa, mi se pare greu de crezut ca am putea intra pana spre dimineata. din experienta acumulata la cozile comuniste, e. ne declara ca randul din fata noastra e total neprofesionist. nu e ordonat si nu exista nicio garantie ca in momentul in care vom ajunge in fata o sa se mai dea ceva. destula cultura pentru noaptea asta, zicem, si ne indreptam spre o carciuma.

00.30 in fine un succes partial. la propaganda. partial pentru ca la bar nu au diverse bauturi, sandviciuri, tigari si rest la banii platiti, doar niste beri ametite si cateva cocktailuri amestecate din sucuri artificiale si fara gust.

02.15 un supermarket non-stop in fata noastra si un gardian care ne avertizeaza ca nu putem intra cu bagajele. bagajele sunt de fapt poseta lui i. si geanta mea si, cum nu vedem niciun motiv rational pentru a le lasa la poarta, iesim nervosi din magazin.

02.45 al doilea non-stop, in cartier. ar putea sa fie plin de bunatati dar eu nu vad nimic pentru ca servirea se face ca la CFR, la ghiseu. as avea chef de ceva bun asa ca incerc sa imi intind gatul ca o girafa pentru a cerceta rafturile dar pana la urma renunt obosit si iau doar o paine feliata.

noaptea asta, binecunoscuta ospitalitate romaneasca m-a obosit peste masura.

nu stiu cum s-a intamplat pentru ca n-am urmarit toate etapele, poate era previzibil de la bun inceput si nu m-am gandit eu, poate a fost un simplu ghinion sau poate i-au vrut unii raul, uite insa ca adi mutu n-a reusit sa-si depaseasca conditia. asta desi acum vreo cativa ani era pe cai mari, pleca din italia la chelsea, il citea pe dostoievschi si, cel mai important, vrajea pe toata lumea cu treaba asta, inclusiv pe vedetele de la rubrica meteo din libertatea care se laudau dup-aia prin ziare ca mutu le-a comentat 'idiotul' prin sms.
dupa cum ziceam, nimeni nu parea sa-l mai opreasca, nici macar andrei gheorghe sau florin tudose, si toata lumea se bucura ca fotbalul romanesc este confirmat (pentru a cata oara?) drept cel mai bun ambasador in lumea larga. iar acum, ce se-ntampla? citeste 'averea' si se bucura ca-i usor de citit, desi la experienta lui literara ar trebui sa umble cu 'le diplo' editia in franceza in buzunar si sa se planga ca presa nu mai e ce-a fost odata. in plus, retrogradeaza in divizia a doua in italia si aud ca nu s-ar da in laturi sa negocieze cu dinamo intoarcerea in stefan cel mare. hotarat lucru, europa nu ne vrea.

in metrou, in drum spre pipera, pe scaunul din fata mea sta un domn la vreo 55 de ani, imbracat cu un balonzaid alb. are un cap urias si o fata impenetrabila, e chiar unor incruntat sau cel putin asa pare, pentru ca figura e ascunsa in buna parte de niste ochelari fumurii. amanuntul care imi sare in ochi, insa, e freza impecabila, ceva intre Alain Delon si Marcelo Mastroianni. "baiatul asta a vazut mult prea multe filme cu mafioti si acum joaca un rol", imi spun amuzat. si oricum, in plictiseala calatoriei, figura lui pitoreasca care imi aduce aminte de filmele franceze si italiene dinainte de '89, e chiar binevenita, din moment ce mi-a dat de lucru pentru cel putin 4-5 statii.
"si totusi ce mare greseala de interpretare", imi dau seama, in momentul in care telefonul din buzunarul lui Marcelo Delon incepe sa cante "Baieti buni", pe vocea celor de la BUG Mafia.
e trist. mafiotii wanna be din bucuresti nu viseaza in stil mare. nu vor sa dea foc la masinile procurorilor milanezi si nici sa ia taxe de protectie in New York, s-ar multumi sa vandalizeze un automat de cafea si sa-l cafteasca mai apoi pe Cabral, acest Bruce Willis al filmelor romanesti de televiziune de calitate inferioara.

cateodata dau vina pe vreme. nu e vorba de lene, nu mi-e sila sa muncesc, doar ca ploua prea mult, e al naibii de frig si iarna nu se mai termina. sau invers. e prea cald imi bate soarele in ochi, nu ma pot concentra pe o vreme ca asta. toate sunt motive bunicele pentru explicarea starii de lehamite care ma traverseaza. nimic nu ma justifica mai bine insa ca astenia de primavara. nici nu trebuie sa o invoc. e destul sa spun ca nu am niciun chef de munca si sunt cumplit de obosit ca mi se raspunde, cu un ton in care pot simti compatimirea pentru suferintele mele: "aaaa, pai normal, e astenia de primavara". si eu care credeam ca singurele parti bune ale anotimpului asta sunt salata verde si florile din pomi.